+40 722 619 157

BLOG

ALEXANDRA NITU - BOTEZ TEMATIC & NUNTĂ TEMATICĂ

Scris la 3 martie 2020 de MC Geanina

Pe 7 iule 2018, am petrecut cu bucurie la nunta Andreei & Cristian, la Simphonia Ballroom, un alt local pe care noi îl situăm în TOP 10 (pregătim un articol și pe acest subiect).

A început seara, am prezentat dansul mirilor, am invitat lumea la dans și totul mergea așa cum ne doream. La doar două ore de la deschidere, văd o tipă blondă, elegantă și frumoasă, la pupitru, lângă Florin - mă gândeam că dorește o piesă anume. Cum Florin era foarte concentrat la a mixa/pregăti piesele, a direcționat-o către mine.

Îmi amintesc și acum că stăteam rezemată de scenă, mă bucuram de voioșia și numărul mare de invitați prezenți pe ring. Eram lângă o boxă, nu auzeam mai nimic, însă stiu că s-a prezentat și mi-a spus direct:“-Sunteți foarte tari, dă-mi numărul tău, că mi se cer des recomandări de DJ/MC. Lucrez în domeniu și cunosc piața, iar voi m-ați dat pe spate”. I-am mulțumit emoționată pentru vorbele frumoase și am făcut schimb de numerele de telefon.

Am aflat dimineață de la miri că aceasta doamnă drăguță, pe numele ei Alexandra Nitu, deși era invitată la nuntă, se ocupase și de decorarea sălii & aranjamentele de la mese. Am văzut atât de multe tipuri de săli de evenimente/aranjamente, încât chiar ne permitem să facem comparații: tot ce făcuse Alexandra în acea sală era lucrat impecabil. Bineînțeles că am fost curioși să vedem în detaliu cu ce se ocupă, astfel că la câteva zile după ce am cunoscut-o, i-am admirat munca. De fapt nu munca, operele de artă. Tot ce iese din mâna Alexandrei te lasă cu gura căscată. Fie că lucrează pentru botez, fie că pregătește aranjamente pentru nuntă, conceptul creat de ea impresionează cu siguranță până și cele mai pretențioase persoane. Știm că se dedică total acestei afaceri și pune pasiune în fiecare fluturaș decupat sau ciupercută lipită.

La doar o lună de când ne schimbasem numerele de telefon, eram sunați de clienți care ne spuneau că le-am fost recomandați de Alexandra. Pentru noi a fost impresionant gestul ei, dat fiind că ne cunoșteam de atât de puțin timp. A avut încredere în noi și în munca noastră, iar pentru asta, îi mulțumim din suflet ori de câte ori avem ocazia.

Daca v-am făcut curioși, intrați pe paginile ei Botez tematic și Nuntă tematică și convingeți-vă cu ochii voștri!

Ne bucurăm să colaborăm cu o persoană atât de corectă, serioasă și dedicată muncii sale. În zilele noastre, rar iți mai este dat să întâlnești oameni atât de valoroși.

Succes în toate, draga noastră, și la cât mai multe colaborări împreună!

PS: la nunta noastră de argint, tu te vei ocupa de tot, dacă la nuntă & botez te-am ratat. Promiți?

Copyright © 2024 DJ MC Nunta - Organizare evenimente București | Toate drepturile rezervate.
phone-handsetcrossmenu linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram